|
Predarea limbilor străine şi creativitatea - perspective
Între 16 şi 17 aprilie, specialiştii în predarea limbilor străine din Europa se vor întâlni la Tallinn, în Estonia, şi vor discuta despre modul în care creativitatea poate contribui la optimizarea randamentului predării limbilor străine. Printre participanţi se numără şi câştigători ai Etichetei europene lingvistice, premiul european de excelenţă în domeniul predării limbilor străine.
Unul dintre alocutorii de la conferinţa „Creativitate în predarea limbilor străine – Predarea limbilor străine pentru creativitate" va fi David Marsh, coordonatorul echipei internaţionale de cercetare, care, în numele Comisiei Europene, studiază legăturile dintre multilingvism şi creativitate. Comisia Europeană îşi va prezenta politica şi acţiunile întreprinse în direcţia multilingvismului, iar autorităţile estoniene vor plasa problemele lingvistice şi modalităţile de a le surmonta într-un context naţional.
Conferinţa se va constitui într-un forum al specialiştilor în predarea şi învăţarea limbilor străine, în cadrul cărui vor face schimb de idei la nivel internaţional. Printre subiectele abordate se numără aspecte legate de învăţarea bazată pe conţinut a unei limbi străine, stimularea motivaţiei la orele de limbi străine şi învăţarea unei limbi străine în afara educaţiei formale. Conferinţa va fi urmată de o expoziţie deschisă publicului larg, în care vor fi expuse peste 50 de proiecte premiate cu Eticheta lingvistică europeană, din toate ţările participante la Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii.
Eticheta lingvistică europeană
Eticheta lingvistică europeană este un premiu care încurajează noile iniţiative în materie de predare şi învăţare a limbilor străine, prin recompensarea noilor tehnici de predare, prin difuzarea informaţiilor privind existenţa acestora şi, în consecinţă, prin promovarea bunelor practici în acest domeniu.
Prin sprijinirea proiectelor inovatoare la nivel local şi naţional, Eticheta are drept scop ridicarea standardelor în materie în toată Europa. Premiul se adresează tuturor tipurilor de educaţie şi formare, indiferent de vârstă sau de metodele utilizate, obiectivul său principal fiind promovarea inovaţiei în domeniul predării limbilor străine.
Premiul se acordă anual celor mai inovatoare proiecte destinate învăţării limbilor străine elaborate în fiecare dintre ţările participante.
Informaţii suplimentare
Comisia Europeană: Eticheta lingvistică europeană
|