Noutăţi
Eurodeputatul Miguel Portas se întoarce la şcoală

„Comunicarea între culturi este cel mai important obiectiv al Uniunii Europene”, a declarat eurodeputatul portughez Miguel Portas la întâlnirea cu elevii şcolii EB 2,3 Manuel de Figueiredo, din Torres Novas, Portugalia, din data de 28 aprilie.

În timpul vizitei la elevii portughezi de clasa a noua, dl. Portas a vorbit despre teme actuale precum identitate europeană, multiculturalism şi multilingvism şi modul în care acestea dau substanţă mottoului european „unitate în diversitate”. Subliniind importanţa diversităţii culturale în contextul unei cetăţenii europene complexe şi dinamice, domnia sa a explicat modul în care religiile, etniile şi limbile contribuie la conturarea identităţii europene.

Comunicarea interculturală presupune acceptarea diferenţelor, o atitudine mai tolerantă şi un bagaj cultural mai bogat. „Cunoscându-i pe ceilalţi”, a spus dl. Portas, „ne înţelegem mai bine pe noi înşine, având în vedere că stimularea înţelegerii reciproce este obiectivul numărul unu al Uniunii Europene.”

De asemenea, dl. Portas le-a vorbit elevilor despre experienţa sa personală de eurodeputat şi despre activităţile cotidiene din Parlamentul European. Vizita, înscrisă în campania „Înapoi la şcoală”, campanie ce urmăreşte să stimuleze întâlnirile dintre invitaţi speciali şi elevi, a fost o ocazie interesantă de a descoperi problemele cu care se confruntă Europa la momentul actual.

 

20/05/2009 de: Alessandra D’Angelo