|
Cum să dăm Europei o faţă umană
Pe data de 4 mai 2009, Hans Torrekens, oficial UE, s-a întâlnit cu aproximativ 120 de elevi ai şcolii Sint Maarteninstituut, din Aalst, Belgia. Invitatul le-a vorbit elevilor despre istoria Uniunii Europene şi despre ultimele sale progrese, care influenţează viaţa cotidiană a tuturor cetăţenilor.
 |
| Hans Torrekens vorbind elevilor de la Sint Maarteninstituut, Aalst, Belgia |
Şcoala gimnazială Sint Maarteninstituut, din Aalst, Belgia, are aproximativ 1200 de elevi. Profesorul de istorie Wouter Van der Spiegel, coordonatorul manifestării, a invitat 120 de elevi din anul terminal la o lecţie de istorie specială, dedicată Uniunii Europene. Lecţia a fost susţinută de Hans Torrekens, oficial UE ce-şi desfăşoară activitatea la Comisia Europeană, care a preluat rolul profesorului pentru două ore. Invitatul a prezentat etapele esenţiale ale proiectului de integrare europeană, combinând discursul cu materiale video şi o prezentare PowerPoint. La finalul întâlnirii, a avut loc o dezbatere.
Referindu-se la motivaţia iniţiativei „Înapoi la şcoală”, Hans Torrekens ne-a declarat că „prin intermediul acesteia, UE capătă o faţă umană în ochii cetăţenilor şi, cu precădere, ai elevilor. Aceste contacte şi discuţii nemijlocite ne ajută pe noi, oficialităţile, să ne (re)branşăm la realitate şi la problemele adevărate. Elevii, pe de altă parte, au ocazia să intre în discuţie cu ceva ce pare intangibil, dar care este prezent în viaţa lor cotidiană, fără ca ei să conştientizeze aportul şi influenţa UE asupra standardului lor de viaţă.”
În viitor, atât elevii, cât şi cadrele didactice doresc să invite personalităţi publice şi să organizeze dezbateri. Astfel de manifestări îi ajută pe elevi să înţeleagă că Europa nu este un subiect abstract, ci o realitate care face parte din viaţa lor.
Informaţii conexe
„Înapoi la şcoală”- Sint Maarteninstituut, Aalst, Belgia: Galerie foto
20/05/2009 de: Petru Dumitru
|