Noutăţi
Franţa - ceremonia oficială de încheiere a „Primăverii europene 2009”

„Primăvara europeană 2009” a înregistrat un succes enorm în întreaga Europă. Şcolile franceze au participat la ceremonia oficială de încheiere, desfăşurată la Paris, în 22 iunie 2009. Manifestarea, organizată de Ministerul Francez al Educaţiei, a fost un prilej de recunoaştere a participării entuziaste a şcolilor franceze, fiind acordate şase premii celor mai bune activităţi din cadrul „Primăvara europeană”.

Instantaneu din timpul ceremoniei

Gazda ceremoniei a fost dl. Jean-Louis Nembrini, director general al Directoratului General pentru Învăţământ Gimnazial, reprezentant al ministrului francez al educaţiei, dl. Xavier Darcos.

Printre participanţi s-au numărat oficialităţi de la minister, European Schoolnet - organizatorul „Primăverii europene”, oficialităţi de la Comisia Europeană şi aproximativ 50 de profesori, părinţi şi elevi din cele şase şcoli premiate.

„Ne bucurăm că am avut şansa de a aduce Europa mai aproape de elevii săi”, a spus Franck Le Car, consilierul pedagogic francez, „şi suntem recunoscători pentru sprijinul acordat de administraţia franceză. Să sperăm că, pe viitor, vor participa şi mai multe şcoli.”

Detalii suplimentare:

Site-ul Ministerului Francez al Educaţiei

Reprezentanţa Comisiei Europene în Franţa: Şase proiecte şcolare „Primăvara europeană 2009” recompensate în Franţa (în limba franceză)

02/09/2009 de: Petru Dumitru