Joc de rol
Decide pentru Europa

Acest joc de rol le permite elevilor să înţeleagă procesul decizional de la nivel european. În anul alegerilor europene, această activitatea îşi propune să stimuleze dezbaterile dintre elevi şi să le prezinte acestora mecanismul de funcţionare al instituţiilor europene.

Procesul decizional la nivel european implică diferite instituţii, printre care, cu precădere:

• Comisia Europeană (CE)
• Parlamentul European (PE)
• Consiliul Uniunii Europene.

În general, Comisia Europeană face propunerile legislative, iar Consiliul şi Parlamentul promulgă legile. În unele cazuri, Consiliul poate acţiona unilateral. În procesul decizional sunt implicate şi alte instituţii. Cele mai importante forme de legislaţie comunitară sunt directivele şi regulamentele. Reglementările şi procedurile procesului decizional european sunt prevăzute în tratate. Orice propunere legislativă se bazează pe un articol de tratat concret, denumit şi „baza legală” a propunerii. Aceasta defineşte procedura legislativă ce trebuie respectată. Cele mai importante proceduri sunt consultarea, avizul conform şi co-decizia.

1. Co-decizia
Co-decizia este procedura utilizată în prezent pentru majoritatea proceselor legislative comunitare. Prin procedura de codecizie, puterea legislativă se împarte în mod egal între Parlament şi Consiliu. Detalii

2. Avizul conform
Prin procedura de aviz conform, Consiliul trebuie să obţină avizul conform al Parlamentului European înainte de adoptarea anumitor decizii foarte importante. Detalii

3. Consultarea
Procedura de consultare este utilizată în domenii precum agricultura, impozitele şi concurenţa. Pe baza unei propuneri din partea Comisiei, Consiliul consultă Parlamentul, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor. Detalii

Comisia Europeană
Cei 27 de comisari, câte unul din fiecare stat membru, sunt numiţi de respectivele state şi de preşedintele Comisiei Europene. Fiecare comisar are domeniul său de activitate. Împreună, constituie o echipă: propunerea făcută de oricare dintre cei 27 de comisari este supusă deciziei întregii echipe. Start joc!

Consiliul Uniunii Europene
Consiliul este principalul organism decizional al Uniunii Europene. Acesta reprezintă toate statele membre, iar la şedinţele sale participă câte un ministru din fiecare guvern naţional, potrivit agendei de lucru. Deciziile sunt luate prin vot: cu cât populaţia unei ţări este mai mare, cu atât mai multe voturi are. Cu toate acestea, voturile sunt echilibrate în favoarea ţărilor mai puţin populate. Start joc!

Parlamentul European
Parlamentul European este singurul organism al Uniunii Europene ales prin vot direct. Alături de Consiliu, formează ramura legislativă bicamerală a instituţiilor comunitare. Start joc!

Informaţiile ce vizează instituţiile europene sunt actualizate permanent. Pentru a fi la curent cu ultimele noutăţi, vă recomandăm următoarele pagini:

Membrii Comisiei Barroso
Comisia Europeană în acţiune
Parlamentul European

Consiliul Uniunii Europene